Zicu și compania vor să devină campioni în anul acesta, atât pentru faptul că se împlinesc 90 de ani de la înființarea clubului, cât și pentru faptul că banii din Liga Campionilor ar completa serios bugetul.
Obiectivul de a se clasa pe primul loc la finele sezonului e mult mai important decât păstrarea cifrei zero în dreptul înfrângerilor, afirmă șeful lui Poli. „Returul va fi mai puternic decât turul. Nici nu se mai pune problema invincibilității, aceasta nu mai e o țintă pentru noi. Nu trebuie să ne domine treaba asta. Vreau cât mai puține egaluri, chiar dacă vor exista și înfrângeri. Să nu mai alergăm după invincibilitate, să alergăm după victorii! În ședința pe care o să o am cu echipa înainte de startul returului o să punctez acest lucru”, spune Marian Iancu.
Șapte echipe au mai rămas neînvinse în campionatele din Europa. Lângă Poli, pe această listă apar FC Porto, Litex Loveci, FC Copenhaga, Maribor, Valetta (Malta) și Sant Julia (Andorra).
Scandal cu Andone
Președintele lui Poli i-a răspuns dur lui Ioan Andone, după ce antrenorul lui Dinamo a negat că l-ar vrea pe Ioan Mera la echipă. „Andone mai are scăpări de memorie când se joacă cu strugurii. El a mai avut o replică la limita nesimțirii atunci când a fost vorba despre Dragoș Grigore, m-a luat peste picior, dar uite că am avut dreptate. Eu negociez cu un înalt oficial de la Dinamo și vine un consumator de struguri ca Andone și vorbește”, a spus Iancu.
Andone n-a rămas dator: „Ce să-i spun domnului selecționer Iancu?! El e supărat că eu nu l-am vrut pe Mera și a pierdut financiar, dar asta e, eu caut alt tip de fundaș. Și mai bine să-mi placă sucul de struguri decât cel de benzină, motorină sau petrol”.
În mare, campania de achiziții e închisă, dar nu putem fi siguri că nu vor mai apărea noutăți Marian Iancu, președinte Poli Timișoara
Primul meci pentru Ghionea și Ignjatjevic
Ultimii doi fotbaliști achiziționați de Poli Timișoara, Sorin Ghionea și Nikola Ignjatjevic, au jucat pentru alb-violeți în amicalul cu Bocs KSC. Dusan Uhrin s-a declarat mulțumit de evoluțiile celor doi, în special de cea a sârbului. „Am văzut azi ceea ce știam despre el și dinainte. Are o pasă finală foarte bună, știe să paseze foarte bine în lung de linie, știe să joace simplu, dacă ne va arăta în continuare ceea ce ne-a arătat azi, cred că voi fi mulțumit de el”, a spus Uhrin despre Ignjatjevic. Poli a învins modesta echipă din liga a doua maghiară cu golurile înscrise de Rocha și Magera. Goga, reprofilat mijlocaș dreapta de Dusan Uhrin
Dorin Goga a jucat mijlocaș dreapta în meciul cu Bocs și ar putea fi prima soluție pentru acest post în retur. Transferul lui Lavecchia a picat, astfel că Dusan Uhrin va trebui să se folosească de improvizații în banda dreaptă. „Acolo poate juca Goga, mai târziu vor reveni Curtean și Bourceanu, dar și Helder poate urca, dacă Scutaru va juca fundaș dreapta”, a declarat Iancu despre soluțiile la care ar putea apela tehnicianul ceh.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER